Preconferința de training pentru specialiști în domeniul asistenței sociale se adresează tuturor persoanelor care lucrează cu copiii aflați în dificultate: asistenților sociali, asistenților maternali, angajați ai DGASPCurilor și ONGurilor, părinți adoptivi sau de plasament.

Va fi în perioada 26-27 Octombrie, înaintea Summitului ARFO 2016 și va fi condusă de Kerri Dunkelberger, director executiv pentru plasament și adopții în cadrul organizației Olive Crest împreună cu colegele acesteia, Jessica Valdez – Director de Programe de Plasament și Adopție și Katie Takeshita, Asistent Social pentru Adopții. Scopul organizației este prevenirea abuzului asupra copilului, tratarea și educarea copiilor vulnerabili și prevenirea abandonului. De-a lungul a celor peste 40 de ani de activitate, Olive Crest a ajutat aproape 1,000,000 de copii și familii în dificultate.

Acest seminar de instruire va aborda provocările angajaților sau ale părinților care au în îngrijire copii și tineri care au suferit traume de orice fel, inclusiv pierderea membrilor familiei naturale; abuz sexual, fizic sau emoțional; neglijare severă; expunerea la violență domestică. Modulele de învățare, pietrele de temelie ale unei purtări de grijă eficiente și ale intervențiilor care duc la vindecare, vor fi predate și puse în practică pe parcursul instruirii sunt:

Biologia sistemului nervos al traumei complexe
Ce este trauma complexă? Cum se dezvoltă și cu ce este diferită de sindromul stresului post-traumatic? Vom studia impactul traumei complexe asupra dezvoltării cerebrale și rolul primordial pe care îl joacă biologia sistemului nervos în vindecarea vieții copiilor și a tinerilor.

Primul ajutor psihologic
Aproape tot ce știm despre traumă am învățat în urma dezastrelor naturale sau de la veteranii de război. Incidența acestor traume este mai mare printre copiii care au crescut în case de tip familial sau în plasament. Asistenții sociali și părinții adoptivi sau asistenții maternali sunt de obicei în situația celor care ajung primii la locul unui accident încercând să vindece rănile lăsate de îngrijitorii de dinaintea lor. Abilitățile de care avem nevoie în urma unui dezastru ne ajută în situația în care se declanșează trauma în viața unui copil sau a unui tânăr. Cursul va cuprinde o parte teoretică și o parte practică despre obiectivele principale ale primului ajutor psihologic.

Dezvoltarea atașamentului copiilor care au suferit traume complexe
Cum creăm un mediu sigur în care să ne putem apropia sănătos și pe termen lung de copii? Practicile de atașament presupun răbdare și creativitate. Vom vorbi despre intervențiile prin artă creativă.

Când vindecarea doare / Impactul purtării de grijă
Impactul stresului traumatic secundar, al traumei indirecte, al epuizării ca urmare a purtării de grijă și al surmenajului ne afectează activitatea cu copiii care au fost abuzați. Instruirea va fi de mare ajutor lucrătorilor din linia întâi, administratorilor, lucrătorilor care intervin în caz de dezastre, consilierilor în sănătate mintală, asistenților din domeniul protecției copiilor, supervizorilor, profesorilor și tuturor celor interesați. Participanții vor fi încurajați să se gândească la propriile lor experiențe din copilărie și să formuleze „O declarație personală de misiune”. Abordarea motivațiilor interioare va scoate la iveală motivațiile dăunătoare care duc la surmenajul angajaților și al părinților.

SPERANȚA: O intervenție necesară
Așa cum stresul secundar poate fi moștenit de la copiii și tinerii traumatizați, la fel de reală este și reziliența secundară. Rolul nostru în calitate de îngrijitori are un impact major în viața copiilor pe care îi slujim. Speranța pe care le-o dăm este aproape cea mai importantă parte din munca noastră.