Părintele de azi – Copilul de ieri (cum experiențele din trecut ne influențează stilul de parenting)

Melinda Copaci|

Câți dintre părinți nu și-au spus de cel puțin câteva ori: “nu pot să cred că am spus copilului exact aceleași cuvinte ce mi le spuneau mie părinții!” sau “ Nu am vrut să țip la el, dar pur și simplu, m-a scos din minți!” De multe ori, însuși părinții rămân surprinși de propriile lor reacții sau comportamente în fața copiilor. Oare suntem destinați să comitem aceleași greșeli pe care le-au făcut părinții noștri? Oare stilul de parenting se moștenește sau se învață ?

Cercetările din domeniul psihologiei și neuroștiinței, arată că experiențele din copilăria noastră influențează stilul nostru de parenting. Însă, cu cât înțelegem mai bine propria noastră poveste de viață, cu cât identificăm și acceptăm experiențele din copilărie care ne-au marcat, cu atat mai bine vom ști cum să creștem copii rezilienți, plini de compasiune și empatici. În aceeași măsură, înțelegând și integrând experiențele din propria copilărie, vom reuși să răspundem potrivit solicitărilor, nevoilor și comportamentelor copiilor noștri și vom fi mai conectați la emoțiile și trăirile lor.

Pe parcursul webinarului vom discuta despre:

  • De ce este important să dăm sens experiențelor noastre primare, așa încât să nu le repetăm în relația cu copiii
  • Rupturi în comunicare și repararea lor. Cum să te reconectezi cu copilul.
  • Alegerea reacțiilor (raționale sau emoționale)
  • Cum construiești o relație empatică cu copilul

Melinda Copaci este Psiholog în cadrul clinicii SoulCare Psychoterapy. De 10 ani lucrează în învățământul privat internațional, atât ca psiholog cât și ca profesor. Este specializata în Psihologia Copilului și a Familiei precum și în pedagogii alternative de învățământ. Are experiență în integrarea în sistemul de învățământ a copiilor cu nevoi speciale educaționale și face terapie prin joc atât la școală cât și la cabinet. Copiii sunt “câmpul” ei de lucru. De 5 luni, lucrează de acasă, cu Filip

Share!

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on reddit
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

8 Noiembrie este duminica în care ne aducem aminte în mod special de copiii fără familie!

Roagă-te împreună cu noi pentru acești copii!