limitarea plasamentului familial este nelegala

Începând din 28 aprilie 2020, limitarea plasamentului familial la rude sau cercul social al părinților biologici precum și limitarea plasamentului familial pentru persoane și familii care au depus cerere de atestare ca adoptator, este NELEGALĂ

În data de 28 aprilie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 341 Decizia nr. 6238/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) în Dosarul 2388/2/2016 privind anularea art. 2 alin. 1 lit. a și b si art. 2 alin. 4 lit. g din Ordinul nr. 1733/19.08.2015

Astfel, limitarea plasamentului familial la rude sau cercul social al părinților biologici precum și limitarea plasamentului familial pentru persoane și familii care au depus cerere de atestare ca adoptator, este, de la data publicării, NELEGALĂ.

În contextul acestor modificări, devenite efective, poate primi copii în plasament persoana sau familia ai cărei membrii au vârsta de minimum 18 ani, au capacitate deplină de exerciţiu, domiciliul în România şi care depun o cerere în acest sens la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul, cu respectarea prevederilor art. 4 . lit. a) – f) și h) – j) din OM1733/2015


Puteți verifica legislația actualizată la http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/224240

Share!

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on reddit
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *