ARFO se alătură programului ORA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ

ARFO se alătură programului ORA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ

  • Post Comments:0 Comments

ARFO se alătură programului ORA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ pentru a promova modalitatea în care serviciile sociale și asistentul social oferă suport oamenilor în momente dificile din viața lor, dar și condițiile de dezvoltare și furnizare a unui suport adecvat și de calitate.

ARFO va contribui cu o componentă nouă adăugată programului.

Astfel, ARFO împreună cu CFCECAS și ASproAS vor oferi suport asistenților sociali pentru a organiza întâlniri cu membrii Parlamentului la birourile teritoriale. În felul acesta, ORA de ASISTENȚA SOCIALĂ va deveni ruta prin care vor fi organizate întâlniri ale asistenților sociali cu membrii Parlamentului pentru a prezenta acestora nevoile locale privind furnizarea de servicii sociale.

Serviciile sociale și asistenții sociali sunt puncte de referință în oferirea suportului copiilor și adulților pentru a gestiona situații de vulnerabilitate și pierdere a resurselor. Membrii Parlamentului vor avea posibilitatea să discute, să dezbată și să-și clarifice aspecte care țin de nevoia de furnizare a serviciilor și de condițiile pentru a menține calitatea serviciilor sociale.

Perioada în care se va desfășura această activitate este 17 martie – 17 mai 2020.

Asistenții sociali care doresc să fie implicați în această activitate sunt rugați să facă demersurile necesare pentru a contacta și a solicita o întâlnire cu membrii Parlamentului din propria localitate.

ARFO, CFCECAS și ASproAS vor oferi suport și asistență pentru derularea acestei activități.
Așteptăm email-ul dumneavoastră la adresa: contact@cfcecas.ro sau contact@arfo.ro cu următoarele date:

      • Nume & prenume
      • Număr de telefon
      • Localitatea
      • Numele parlamentarulului pe care dorești să îl contactezi

Detalii despre Ora de Asistență Socială găsiți în link-urile de mai jos.
Ora de asitenta sociala 2020
Ziua Mondiala a Asistenței Sociale

Lasă un răspuns