Dintre cei 57.646 de copii aflaţi în sistemul de protecţie, doar 3.436 sunt declaraţi adoptabili, respectiv 6,6%. Astfel, un procent extrem de mare, de 93,4% sunt într-o formă temporară de plasament. De anul acesta, managerii de caz care nu deschid procedura adopţiei pentru copiii care se află în sistem de mai mult de un an riscă amenzi.

Printre altele, modificările aduse anul trecut la Legea 273 din 2004 prevăd ca finalitate a planului de intervenţie adopţia, dacă, după instituirea măsurii de protecţie specială:

  • a trecut un an şi părinţii fireşti ai copilului, în grija cărora acesta nu a putut fi lăsat din motive neimputabile părinţilor, precum şi rudele până la gradul al patrulea ale acestuia, care au putut fi găsite, nu realizează niciun demers pentru reintegrarea sau integrarea copilului în familie;
  • au trecut 6 luni şi părinţii fireşti ai copilului şi rudele până la gradul al patrulea ale acestuia nu au fost găsite sau au fost identificate dar nu doresc să se ocupe de creşterea copilului / nu colaborează cu autorităţile în vederea realizării demersurilor pentru reintegrarea sau integrarea copilului în familie.

„Există posibilitatea ca şi înaintea acestui termen să faci deschidere de procedură de adopţie dacă părinţii şi rudele nu sunt interesaţi efectiv să preia copilul în familie nemaifiind necesar ca ei să declare în scris acest lucru”, a declarat Ciprian Buhuşi, Şeful Corpului de Control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

În privinţa managerilor de caz care nu deschid procedura adoptabilităţii nici după depăşirea termenelor de 6 luni, respectiv un an, Buhuşi declară că „există două perspective asupra situaţiei: i-ai putea trata din perspectiva neîndeplinirii sarcinilor de serviciu, care ar putea să constituie şi o contravenţie, dar, dincolo de asta, poate face obiectul unei cercetări administrative”.

În situaţia în care cunoaşteţi cazuri de copii aflaţi în sistemul de protecţie de mai mult de un an şi nu sunt declaraţi adoptabili, vă rugăm să sesizaţi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, în scris la adresa din Bd. Gheorghe Magheru nr. 7, Sector 1, Bucureşti sau la office@anpfdc.ro

Posted by romaniafaraorfani

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *